Vorbim de ceva timp timp despre discrepanțele dintre competențele existente și cele necesare pe piața muncii, în contextul digitalizării și transformării digitale. Estimările arată că noile tehnologii vor afecta, anual, între 5 și 10% din locurile de muncă ale fiecărei organizații.

O perspectivă asupra evoluției modelului de lucru hibrid.
De câteva decenii, birourile au reprezentat epicentrul vieții profesionale pentru mulți dintre noi. Aici, între pereții de sticlă și săli de ședințe obligatoriu amenajate de designeri de interior, s-a născut și a crescut cultura organizațională. Totuși, ultimii ani au reconfigurat această realitate. De la mult râvnitele birouri de pe colț la colțurile recondiționate ale caselor noastre, am experimentat ceea ce mulți au numit „noua normalitate”.

Societatea digitală a adus o fuziune a mediului de lucru cu mediul de acasă și un amestec al timpului personal cu timpul de muncă. Fuziunea s-a accelerat enorm în anii pandemiei. Pe de o parte, a crescut flexibilitatea și putem jongla tot felul de task-uri într-un spațiu-timp versatil. Pe de altă parte, trăim cu iluzia multi-taskingului, încercând să facem totul „în același timp” și „dintr-un loc”. Oscilațiile atenției ne degradează, însă, concentrarea. Mai mult, dizolvarea granițelor dintre activități și comunități poate produce încurcături în fluxul identităților noastre.

Cei mai mulți dintre cei care citesc acest articol își vor aminti de sloganul NASA „Eșecul nu este o opțiune”, o frază foarte des utilizată în lumea afacerilor în zilele noastre. Ca ființe umane și participanți implicați în mediul de afaceri resentimentul nostru față de eșec este mare. Ca urmare, ne străduim să-l evităm cu orice preț. Și în multe cazuri, cu multă muncă, reziliență și – să fim cinstiți – cu puțin noroc, obținem succesul mult dorit. Creșterea vine însă și cu o serie de provocări. Cum facem să o accelerăm pe mai departe și să nu blocăm chiar noi motorul?