VIDEO: Provocarea este să faci un birou care să însemne mai mult decât suma birourilor și a sălilor de ședințe

Societatea și oamenii evoluează (sau măcar se schimbă) constant. Prin urmare, spațiile fizice în care se desfășoară munca sunt reimaginate, de asemenea. Designul birourilor, odată dominat de cuburi rigide și birouri izolate, este influențat din ce în ce mai mult de avansurile tehnologiei, de trecerea către munca la distanță și de accentul tot mai mare pe bunăstarea angajaților.

Așteptarea că rolul biroului poate rămâne același ca înainte de 2020 este una care poate aduce frustrări managementului oricărei companii. Sigur, în continuare, trebuie să putem desfășura diverse activități în birou, legate de productivitate și mai nou (și foarte important) de recuperare și relaxare. Prin urmare, provocarea este să faci un birou care să însemne mai mult decât suma birourilor și a sălilor de ședințe pe care le conține. Da, layout-ul este schimbat. Și da, trebuie să încorporeze și elementele clasice ale unui mediu de lucru, dar și elemente care să aducă aminte de zona de hospitality.

Includerea acestora în spațiile de birou a devenit esențială în peisajul modern. Aceasta reflectă o schimbare de paradigmă în care birourile nu sunt doar locuri pentru muncă, ci și spații în care angajații se pot relaxa, socializa și se pot simți valorizați. Elemente precum spațiile de relaxare confortabile și care să semene cu un living modern și facilitățile oferite în zona de bucătărie sau coffee point-uri cresc satisfacția angajaților, îmbunătățesc moralul și pot contribui la o cultură de muncă mai puternică și mai pozitivă.

În plus, aceste elemente de ospitalitate pot stimula creativitatea și inovația. O atmosferă primitoare și relaxantă poate favoriza gândirea liberă și colaborarea, elemente cheie în soluționarea problemelor și generarea de idei noi. Oferind angajaților spații în care se pot retrage de la birou pentru a reflecta sau a avea discuții informale, companiile pot încuraja interacțiunile productive și pot îmbunătăți calitatea muncii. Astfel, elementele de ospitalitate nu sunt doar un beneficiu pentru angajați, ci și un instrument strategic pentru companii.

Cred însă că marea schimbare nu va veni doar din instalarea unor zone foarte moderne și informale unde angajații să poată lucra cu picioarele pe masă sau întinși pe o canapea. Principalul lucru care trebuie „actualizat” este așteptarea și mentalitatea managerilor. În ce sens? Simplu. Trebuie să înceapă să își vadă colegii ca niște ființe creative și capabile de a lua decizii, capabile de autonomie și de a duce lucrurile la bun sfârșit.

Un stil de management flexibil îmbunătățește, de asemenea, angajamentul și satisfacția angajaților. Managerii care își ajustează stilul pentru a se potrivi cu nevoile individuale ale angajaților pot construi relații mai puternice, care pot face în mod clar diferența între un angajat care vrea să rămână și unul care vrea să plece cât mai repede.  Această abordare personalizată poate conduce la un moral mai bun, o productivitate sporită și o retenție mai mare. Într-o lume în care talentul este o resursă valoroasă, un stil de management flexibil poate fi un avantaj competitiv cheie.

George Didoiu

În cei 17 ani de activitate în domeniul real estate, George a consiliat relocarea unor companii de top IT&C, financiar-bancar și consultanță, care însumează peste 11.000 de angajați.

Picture of George Didoiu

George Didoiu

În cei 17 ani de activitate în domeniul real estate, George a consiliat relocarea unor companii de top IT&C, financiar-bancar și consultanță, care însumează peste 11.000 de angajați.

Alte recomandări